Destin si greseli, partea a doua

Sa fii multumit de tine e unul dintre cele mai dificile lucruri. Si asta pentru ca, oricat ai munci, oricat ai invata, oricat ai cerceta sau vizita, tot traiesti cu impresia(care nu e doar impresie, de obicei) ca mai e, mereu, ceva nou de descoperit, ca dormi prea mult si pierzi timpul inutil, in loc sa-l valorifici citind sau invatand ceva nou, ori ca n-ai timp suficient pentru tot ce ai vrea sa faci, tot pentru ca la un moment dat ai pierdut clipe pretioase nefacand nimic.
Si totusi, traind cu nemultumirea aproape de suflet exista riscul de a te transforma intr-un frustrat, in unul care nu doar ca nu da doi bani pe el, dar chiar nu mai face nici doi bani, pentru ca ceea ce vad ceilalti in tine depinde in primul rand de ceea ce vezi tu. Ceea ce simti tu si felul in care asta ti se reflecta pe chip. Si-atunci te opresti sa te intrebi ce-i cu tine, de unde vine insuccesul, unde ai uitat sa speri, cand te-ai oprit din lupta? Raspunsul e de multe ori mai aproape decat crezi: nu mai stii sa te stimezi pentru ceea ce esti si sa te straduiesti mai bine in ceea ce faci. Ai uitat sa te ierti cu adevarat pentru o greseala, de teama sa nu o repeti, exact la fel sau cu o traiectorie usor deviata, in urmatoarele minute.
Si pentru ca la teorie ne pricepem cu totii, insa practica da batai de cap, te trezesti adesea repus in functiune tot de o critica aspra, dar sincera, ori de o portie buna de plans si de promisiuni care, la momentul respectiv, aproape ca le vedeai scrise cu sange pe coala alba a unui alt inceput, insa nu dupa multa vreme, vei fi lasat picurii de ploaie sa le mai spele intrucatva. Vesnica intrebare:
Pana cand te mai lasi condus de temeri?...