Am timp sa fac ce-mi place?

"Daca n-ai timp, nu-l mai pierde!" imi zic mie si mai ales altora, caci de obicei e mai simplu sa vezi paiul din ochiul altuia, decat barna din ochiul tau.
Si totusi, simt iar nevoia de o mica pauza, care se transforma uneori in una ceva mai maricica. Imediat dupa, as putea incepe sa ma invinovatesc, dar nu o mai fac de ceva timp, pentru ca in procesul maturizarii am invatat ca trebuie sa-mi accept greselile, slabiciunile, pentru a repara ce-am stricat.
So, nu o sa pledez acum pentru autocontrol desavarsit si rigurozitate excelenta, in privinta muncii, pentru ca asta n-am mai facut la limitele prezentate mai sus de cand eram in liceu. Stiu, indicat e ca procentajul de eficacitate sa creasca din ce in ce mai mult, dar lipsa exercitiului isi spune cuvantul, deci rabdarea e un factor primordial cand vrei sa-ti amintesti cum mai functionezi la capacitate maxima.
Ce vreau sa zic de fapt, va intrebati? Ca am inteles sa-mi planific timpul si dupa propria placere, nu doar dupa ceea ce am de facut, adica TREBUIE, intrucat, atunci cand esti nemultumit de ceea ce e in jur, ma refer aici la imediata apropiere, riscul esecului e mult mai mare. Stiu, nici sa fii iresponsabil nu e chiar solutia potrivita, insa, uneori, mai ajuta si asta la ceva, asa, cat o feliuta din viata, pentru a le savura pe celelalte cat mai frumos, pe parcurs. Si, din nou, rabdare!
La treaba, ca pauza s-a terminat.